1.2. EDUCAȚIA SEXUALĂ CISHETERONORMATIVĂ

1.2.1. INTRODUCERE

În general, educația sexuală formală ajunge la copii prea târziu și insuficient. Adesea, profesorii nu sunt pregătiți să ofere o educație sexuală respectuoasă și incluzivă. În cele mai multe cazuri, ei înșiși nu au avut parte de niciun fel de educație sexuală. Sprijinul și formarea pe care o primesc de obicei educatorii sexuali se axează pe o perspectivă cisheteronormativă și adesea nu include diversitatea în ceea ce privește sexualitatea și identitățile de gen. Prin urmare, este nevoie de instrumente și programe de formare incluzive.

Atunci când aruncăm o privire critică asupra educației sexuale disponibile și a prevenirii homofobiei, transfobiei și a altor tipuri de discriminare, există câteva motive care ne-ar putea ajuta să vedem imaginea de ansamblu și unele dintre motivele care au condus la acest status quo:

• Profesorii nu sunt suficient de bine instruiți în ceea ce privește subiectele legate de comunitatea LGBTQ+.
• Consilierii școlari și psihologii nu au adesea timp sau resurse pentru a introduce aceste subiecte în educație.
• Unele programe școlare aleg să acorde prioritate altor materii in defavoarea educației pentru prevenirea discriminării.
• Din diverse motive, cum ar fi cele culturale sau religioase, unii părinți nu doresc ca și copiii lor sau chiar alți copii să primească educație sexuală în școli.
• Adulții se pot simți jenați să vorbească ei înșiși despre sex, se pot simți nesiguri sau nepregătiți să predea subiecte precum consimțământul, identitatea de gen și diversitatea sexuală, deoarece nu au primit nicio formare sau foarte puțină formare pe aceste subiecte și nu au primit nicio informație actualizată sau foarte puține informații actualizate.
• Școlile pot prefera să invite lectori externi, dar există posibilitatea să nu se poată asigura în prealabil de calitatea programelor pentru a avea lectori cu adevărat bine informați și profesioniști.
• În unele contexte, este posibil să nu existe documente metodologice oficiale care să includă prevenirea discriminării în ceea ce privește diversitatea de gen, sex și relații.
• Excluderea experienței LGBTQ+ din curriculumul educațional nu înseamnă o atitudine neutră față de subiectele LGBTQ+, ci validează stereotipurile cisheteronormative, ceea ce duce la creșterea stresului minoritar față de tinerii LGBTQ+.

Atunci când observați semne de homo-/bi-/trans- negativism (“-fobie”) în rândul elevilor, trebuie să le tratați ca pe orice altă formă de prejudecată sau xenofobie (de exemplu, rasismul). Ar trebui să contactați centrul de consiliere al școlii și să elaborați un plan individual de lucru cu elevul respectiv. Nu lăsați niciodată să treacă neobservate remarcile sau atacurile homonegative sau transnegative. Primul lucru pe care îl puteți face atunci când observați ceva nepotrivit este să spuneți că astfel de lucruri nu ar trebui spuse în școală, deoarece școala este un loc pentru toată lumea, fără excepție. De asemenea, puteți spune că, personal, considerați că astfel de lucruri sunt nepotrivite și că nu vă place să le auziți în clasă. Dacă puteți, discutați mai târziu (când ar putea fi mai puține emoții implicate) cu elevii de ce spun astfel de lucruri și ce înseamnă ele.

Puteți începe prin a aborda limbajul homo-/ bi-/ trans- negativ atât în rândul profesorilor, cât și al elevilor: 

• “E atât de gay”, “poponar”…
• “Persoanele bisexuale nu se pot hotărî”
• Să te referi la o persoană transsexuală ca fiind “trans” sau să afirmi că nu este “o fată/un băiat adevărat”
• Misgendering-ul deliberat al persoanelor trans sau nonbinare

Apoi, așa cum am menționat mai sus, puteți folosi programa școlară pentru a include informații despre persoanele din comunitatea LGBTQ+, sau puteți schimba politica școlii în consecință și promova informațiile împreună cu această schimbare pentru a crește gradul de conștientizare. Mai multe sfaturi utile pot fi găsite în Manualul Stonewall.

1.2.2. DEZVOLTAREA SUBTEMEI

1.2.2.1. Cisheteronormativitatea este dăunătoare pentru toată lumea

Cisheteronormativitatea se referă la un sistem normativ în cadrul căruia heterosexualitatea și/sau identitatea cisgender (condiția în care genul atribuit la naștere este în concordanță cu autoidentificarea de gen a persoanei respective) sunt considerate de societate ca fiind singurele rezultate normale ale adolescenței, ale socializării și ale dezvoltării relațiilor de viață și, prin urmare, sunt automat asumate/așteptate de toți (Pitoňák, 2017). Ca urmare a cisheteronormativității, gama de alte forme diverse de sexualitate și de identități de gen are o valoare inegală. În acest fel, cisheteronormativitatea determină stigmatizarea, discriminarea și excluderea persoanelor LGBTQ+.

Prin urmare, să crești într-o societate care presupune automat că toți membrii săi sunt cisgender și heterosexuali poate fi dificil pentru tinerii LGBTQ+, dar este important să ne gândim că această mentalitate afectează pe toată lumea, nu doar persoanele LGBTQ+. De asemenea, este important să menționăm că heteronormativitatea nu este echivalentă cu heterosexualitatea. Reprezentarea din mass media și normele culturale consolidează zilnic aceste așteptări prin reprezentarea și perpetuarea stereotipurilor și a comportamentelor, imaginilor și mesajelor subliminale cisheteronormative. Acest mediu poate aduce sentimente inconfortabile de rușine și inadecvare pentru persoanele care nu se identifică cu acesta sau nu se încadrează în această categorie. Warner a subliniat faptul că nicio legislație pentru adulții LGBTQ+ nu poate înlătura această dificultate pentru mulți copii care au fost forțați de societate să aparțină unor roluri definite de cisheteronormativitate (Warner, 2000). 

Așa cum am menționat anterior, cisheteronormativitatea este dăunătoare și pentru persoanele cisgender și heterosexuale. Este legată de tipare dăunătoare, cum ar fi masculinitatea toxică, misoginismul și chiar stereotipurile de gen. Masculinitatea toxică descrie normele masculine exagerate dăunătoare care promovează comportamente toxice, cum ar fi violența, sexismul și dominația asupra femeilor, iar acestea, printre altele, afectează în mod negativ și bărbații înșiși, de exemplu sub forma unei prevalențe mai mari a problemelor de sănătate mintală (Waling, 2019). 

Aceste norme cisheteronormative despre cum ar trebui să arate familia “ideală”, cum ar trebui să arate expresia de gen “ideală”, cum ar trebui să arate sexualitatea “ideală” a unei persoane etc. sunt impuse prin promisiunea de siguranță și apartenență, dar și prin excluderea și patologizarea altor variante (McNeill, 2013). De asemenea, aceasta duce la diferențe de remunerare între femei și bărbați sau chiar la violență de gen, violență sexuală și domestică.

1.2.2.2. Nu trivializați existența tinerilor LGBTQ+.

Este, de asemenea, extrem de dăunător dacă o parte a societății banalizează experiența queer și o etichetează ca fiind un stil de viață la modă. Persoanele LGBTQ+ își pierd libertatea de exprimare pentru a-și trăi viețile autentice și trebuie să se gândească mereu ce parte din sinele lor adevărat este potrivită pentru societate și ce este “prea mult” și ar trebui să ascundă.

În cartea The Invention of Heterosexuality, Jonathan Ned Katz deconstruiește ideea că oamenii au fost întotdeauna heterosexuali și că persoanele LGBTQ+ sunt ceva “nou” în societate. El explică faptul că sexualitatea este o axă complexă a diferenței care ia multe forme în diferite culturi – din punct de vedere istoric și geografic. El subliniază că heterosexualitatea, așa cum o cunoaștem astăzi, a luat formă în ultimele două secole. Dihotomia dintre heterosexual și homosexual este un concept creat în principal în secolul XX (Katz, 2007). Multe culturi în care erau vizibile persoane cu genuri diverse și nonconformiste au fost diminuate de occidentalizare, colonialism și inechitate sistemică (APA, 2015). 

1.2.2.3. Ce este normal?

Normalitatea este un construct social, ea poate avea puterea de a afecta tot ceea ce nu se încadrează în normele aferente, de a fi perceput ca fiind ciudat sau respins. Mulți oameni se conformează normelor fără să se gândească la ele. De exemplu, o persoană poate întreba fără să se gândească o persoană percepută ca femeie despre prietenul ei, presupunând atât identitatea de gen, cât și orientarea sexuală/romantică a acesteia. Acesta este un exemplu de naturalizare a cisheteronormativității. Chestionarea normelor și conștientizarea modului în care acestea ne afectează valorile și viața de zi cu zi poate fi benefică (Norm Critism Toolkit).

De asemenea, ar putea fi dăunător să se compare gradul de vizibilitate a persoanelor LGBTQ+ în diferite perioade istorice. Terminologia LGBTQ+ este relativ nouă. Dar la fel este și conceptul de dragoste romantică așa cum îl cunoaștem astăzi. Prin urmare, nu este posibil să se compare și să se cuantifice formele de sexualitate de-a lungul istoriei. Dar chiar dacă nu știm cu exactitate câte persoane non-heterosexuale și transsexuale au trăit în trecut, este cert că astfel de persoane au existat dintotdeauna și că au fost, sunt și vor fi o parte a societății (Rupp, 2001).

1.2.2.4. Sunt școlile un spațiu sigur pentru tinerii LGBTQ+?

“Chiar și în societățile în care diversitatea sexuală pare a fi în general acceptată, școlile, în special, sunt încă identificate ca fiind unul dintre cele mai homofobe (adică homonegative) spații sociale. Limbajul homofob este ceva obișnuit în multe școli și în multe țări termenul “gay” este folosit de elevi (atât în cadrul școlilor primare, cât și în cel secundar) ca o insultă. De exemplu, un studiu realizat în Marea Britanie a raportat că 95% dintre profesorii din școlile secundare și trei sferturi dintre profesorii din școlile primare au auzit expresiile “asta e atât de gay” sau “ești atât de gay” folosite în acest mod disprețuitor. Același studiu a raportat, de asemenea, că 90 % dintre profesorii de gimnaziu și peste 40 % dintre profesorii de școală primară au descris acte de hărțuire, injurii sau hărțuiri homofobe în școlile lor, indiferent de orientarea sexuală, iar profesorii de gimnaziu au identificat hărțuirea homofobă ca fiind a doua cea mai frecventă formă de hărțuire (după abuzul legat de greutate) (Dankmeije 2012, p. 6).

“Într-un studiu realizat în SUA, 57% dintre respondenți au declarat că au fost făcute comentarii homofobe de către personalul școlii. […] Mai mult de jumătate dintr-un eșantion de tineri transsexuali au raportat că au fost atacați fizic, 74% au raportat hărțuire sexuală la școală și 90% au declarat că nu se simt în siguranță la școală din cauza genului lor. Aceste constatări sunt reflectate în studii similare din alte țări, inclusiv Australia și Regatul Unit” (Dankmeije, 2012, p. 7).

În mod similar, rezultatele unui studiu recent efectuat în Cehia arată că, în medie, doar cinci din 10 băieți și opt din 10 fete ar fi de acord să aibă un coleg de clasă homosexual (Pitoňák & Spilková 2016). Cu toate acestea, este important să se ia în considerare faptul că acest studiu prezintă doar o parte a problemei, deoarece utilizează binaritatea de gen și ia în considerare doar sexualitatea, și nu diversitatea de gen sau de relații.

Școlile pot juca un rol activ în promovarea respectului, a diversității și a incluziunii și, prin urmare, în crearea unei atmosfere în care toată lumea se simte acceptată, în care toată lumea se poate concentra și poate învăța lucruri noi. Profesorii pot menționa identitatea de gen și diversitatea orientării sexuale în clasele lor și îi pot face pe copiii din comunitatea LGBTQ+ să se simtă văzuți. De asemenea, profesorii pot discuta subiecte legate de stereotipurile de gen, limitele personale, comunicarea și respectul reciproc. Mai mult decât atât, ei joacă un rol important de model – prin modul în care vorbesc, se comportă și iau poziție față de drepturile și persoanele LGBTQ+, ei dau un exemplu pozitiv pentru ceilalți. Același lucru este valabil și pentru reacțiile la glumele și comentariile homofobe.

– 1.2.3. SITUAȚII DE DISCRIMINARE LEGATE DE SUBIECT –

Lipsa de acceptare și afirmare din partea școlii și ignorarea sau subestimarea intențiilor și motivațiilor elevilor din comunitatea LGBTQ+ pot avea consecințe grave, în special pentru elevii trans. Un exemplu de astfel de situație poate fi o împrejurare în care un elev trans se adresează profesorului sau altor membri ai personalului școlii (de exemplu, psihologul școlii) și îi informează cu privire la autoidentificarea și pronumele lor, Școala nu îi recunoaște și mai degrabă continuă să îl denumească greșit pe elev, urmând mai degrabă dorințele părinților decât pe cele ale persoanei în cauză. Această situație poate fi deosebit de traumatizantă pentru elevul trans, deoarece identitatea sa este respinsă și poate, de asemenea, să creeze un precedent pentru modul în care alți elevi trans ar putea fi tratați în școală, ceea ce ar putea duce la o mulțime de rezultate negative (sănătatea mintală a tinerilor LGBTQ+, blocarea coming out-ului, teama de a cere ajutor atunci când este nevoie, izolarea și respingerea diversității de sexualitate/gender/relații etc.). 

În mod similar, coming out-ul unui elev homosexual într-un mediu de clasă poate incita la discriminare din partea colegilor de clasă. Personalul școlii este responsabil pentru a face din mediul clasei un spațiu sigur pentru toți elevii, inclusiv pentru elevii comunității LGBTQ+. 

Microagresiunile cotidiene, care iau forma unor glume sau declarații aparent inofensive, adâncesc, de fapt, perspectiva cisheteronormativă și perpetuează norme, comportamente și atitudini sociale specifice. Acest mediu favorizează discriminarea, iar discriminarea constituie coloana vertebrală pentru normalizarea ulterioară și mai profundă a cisheteronormativității.  

Un alt exemplu de educație sexuală cisheteronormativă este faptul că problemele legate de comunitatea LGBTQ+ sunt cel mai adesea, doar problemele discutate cu terminologie învechită, cum ar fi “homosexualitatea”, sau faptul că problemele LGBTQ+ sunt contextualizate doar în contextul riscului de transmitere a infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS) și a bolilor cu transmitere sexuală (BTS), în special a virusului imunodeficienței umane (HIV). Profesorii și părinții ar trebui să evite confuzia dintre subiecte.

Toți elevii ar beneficia de pe urma învățării unor practici sexuale mai sigure, care să meargă dincolo de informațiile cisheteronormative sau de utilizarea prezervativului. Profesorii sau alți membri ai personalului școlii ar trebui, de exemplu, să ofere informații despre subiecte precum igiena anală sau utilizarea PrEP (Profilaxie pre-expunere: medicament pe care persoanele cu risc de infectare cu HIV îl pot lua pentru a preveni transmiterea) sau PEP (Profilaxie post-expunere: medicament care poate fi utilizat pentru a preveni infectarea cu HIV în termen de 72 de ore de la expunere) atunci când sunt întrebați despre acestea și să evite stigmatizarea acestor practici. 

Părinții au tendința de a-și întreba copiii despre potențialii lor parteneri: “Hei, fiule, când îți vei găsi în sfârșit o prietenă?”. Nu ar trebui să presupunem că toată lumea 1) este cisgender și heterosexuală sau 2) vrea să fie într-o relație. Acest tip de comentariu este una dintre microagresiunile cu care se confruntă zilnic persoanele din comunitatea LGBTQ+ și care contribuie la menținerea unei perspective cisheteronormative.

Pentru mai multe exemple, urmați acest link către subiectul diversității sexuale.

1.2.4. BUNE PRACTICI

Una dintre modalitățile de a evita tiparele cisheteronormative în comportamentul dumneavoastră este să folosiți un limbaj incluziv sau neutru. Ce înseamnă acest lucru? (Vezi Tabelul 1)

Tabelul 1. Exemple de limbaj incluziv sau neutru

1.2.5. REFERINȚE

APA (2015). Guidelines for psychological practice with transgender and gender nonconforming people. American psychologist, 70(9), 832-864.

Dankmeije, P. (2012) Advocate for Sexual Diversity Education: A Guide to Advocate for Enhanced Quality of Education Dealing with Sexual Diversity. GALE (The Global Alliance for LGBT Education). Amsterdam, The Netherlands.

Deliver, I. P. P. F. (2017). enable toolkit: scaling-up comprehensive sexuality education (CSE). London (UK): International Planned Parenthood Federation.

Katz, J. (2007). The invention of heterosexuality. University of Chicago Press.

Learning for Justice. (2021) Best practices for serving LGBTQ students: A Teaching Tolerance guide. Southern Poverty Law Cente, Alabama, USA.

McNeill, T. (2013). Sex education and the promotion of heteronormativity. Sexualities, 16(7), 826–846. doi:10.1177/1363460713497216

Norm criticism Toolkit (2016). Available at: https://www.iglyo.com/wp-content/uploads/2016/02/Norm-Criticism-Toolkit.pdf

Pitoňák, M., & Spilková, J. (2016). Homophobic Prejudice in Czech Youth: a Sociodemographic Analysis of Young People’s Opinions on Homosexuality. Sex Res Soc Policy 13, 215–229. https://doi.org/10.1007/s13178-015-0215-8

Pitoňák, M. (2017). Differences in mental health between non-heterosexuals and heterosexuals : a review study. In Czechoslovak psychology (Vol. 61, pp. 575-592).

Rupp, L. (2001). Vytoužená minulost: Dějiny lásky a sexuality od příchodu Evropanů po současnost. Praha: OWP,

Warner, M. (2000). The trouble with normal: Sex, politics, and the ethics of queer life. Harvard University Press.

Waling, A. (2019). Problematising ‘toxic’ and ‘healthy’ masculinity for addressing gender inequalities. Australian Feminist Studies, 34(101), 362-375.