9.4. OBIECTIVAREA

9.4.1. INTRODUCERE

Conform teoriei lui Fredrickson și Roberts privind obiectivarea (1997), anumite părți ale corpului unei femei, funcțiile sale sexuale sau chiar întregul său corp devin o reprezentare absolută a ființei sale. Valorificarea femeilor pe baza atractivității lor sexuale mai degrabă decât a aptitudinilor lor reprezintă o formă de discriminare cu care se confruntă în primul rând femeile (dar nu numai), deoarece acestea nu sunt tratate ca ființe umane întregi, și este o tendință omniprezentă care încă persistă în majoritatea societăților occidentale. 

Mai mult, această concentrare pe aspectul fizic afectează stările interioare ale femeilor, determinându-le să se auto-obiectiveze (să se autoaprecieze și să se privească ca pe un simplu corp) și să obiectifice alte persoane. Întrucât corpul devine atât de relevant pentru evaluarea interpersonală, iar standardele sociale corporale încurajează slăbirea, obiectivarea duce în cele din urmă, în multe cazuri, la tulburări emoționale și comportamentale legate de o satisfacție corporală scăzută.

9.4.2. DEZVOLTAREA SUBIECTULUI

După cum se poate observa în Figura 14, există două dimensiuni principale care definesc obiectificarea (Nussbaum, 1995):

Figura 14. Dimensiunile obiectivării

Principalul mijloc de obiectivare este privirea sexualizată/sexual gaze (Fredrickson & Roberts, 1997), care se referă la atitudinile masculine mai mult sau mai puțin explicite, sugestiile sau comentariile sexuale care se concentrează asupra aspectului fizic al femeilor. Deși inițial s-a propus ca obiectivarea să fie un comportament al bărbaților față de femei, s-a constatat că obiectivarea femeilor este comisă și de femei. Scopurile sexuale active sunt un factor important care explică obiectivarea femeilor de către mulți bărbați heterosexuali, dar pot exista factori alternativi care să contribuie la o obiectivare mai mare a femeilor, cum ar fi concurența feminină.

Expunerea la imagini obiectualizante ar putea stimula privitorii să adopte privirea obiectuală atunci când privesc alte persoane. De exemplu, atunci când telespectatorii urmăresc o reclamă, dacă aceasta obiectifică femeile, atunci privirea spectatorului devine și ea una obiectificatoare și ar putea activa același model de privire atunci când spectatorii privesc indivizi în viața reală. 

Obiectificarea sexuală în interacțiunile sociale cu ceilalți poate oscila pe un continuum, incepând cu comportamente subtile de zi cu zi (de exemplu, priviri de obiectivare, comentarii despre aspect, priviri pe furiș) și ajungând la o extremă și comportamente violente (de exemplu, hărțuire și agresiune sexuală). Deși atât femeile, cât și bărbații se pot confrunta cu obiectificarea sexuală, femeile raportează că o experimentează mai mult decât bărbații (Davidson & Gervais, 2015). Mai mult, unele femei sunt obiectivate mai mult decât altele. Femeile care îndeplinesc anumite criterii asociate cu sexualizarea (de exemplu, îmbrăcăminte mai mulată, mai revelatoare sau mai provocatoare, aplicarea mai mare de produse cosmetice) sunt obiectivate mai mult decât cele care nu îndeplinesc aceste criterii.

Femeile sexualizate sunt văzute ca fiind lipsite de capacitate mentală și morală, fiind considerate mai puțin competente, mai puțin umane și percepute ca suferind mai puțin în cazul agresiunilor sexuale. Această negare a capacității mentale și a statutului moral a fost legată de o mai mare disponibilitate a bărbaților de a comite acțiuni agresive din punct de vedere sexual față de ele. Mai multe studii au demonstrat că subiecții cărora li s-au arătat reprezentări sexualizate ale altora sau care au fost îndemnați să obiectifice pe alții, i-au judecat pe aceștia ca fiind mai superficiali, mai puțin calzi, mai puțin capabili de emoții, mai puțin competenți din punct de vedere profesional, mai puțin vrednici de tratament moral și mai diferiți de ei înșiși (Heflick et al., 2011).

Primirea de complimente legate de aspect conduce femeile la o performanță cognitivă mai scăzută (Kahalon et al., 2018). Privirea cu obiectivitate sexuală perturbă performanța atenției femeilor prin intermediul scăderii fluxului, care este definit ca o experiență plină de satisfacții de imersiune completă într-o activitate. De asemenea, este important faptul că perturbarea fluxului depinde de gradul în care acestea se bazează pe idealurile de frumusețe nerealiste ale societății.

Femeile își limitează prezența și în interacțiunile diadice, vorbind mai puțin atunci când discută cu un partener de sex masculin dacă primesc comentarii despre aspectul lor fizic. S-a stabilit, de asemenea, că obiectivarea provoacă sentimente păcătoase și o percepție mai mare a conotatției de murdărie la victimele de sex feminin (Baldissarri et. al., 2019).

9.4.2.1. Auto-obiectivarea

Obiectificarea poate fi și mai dăunătoare dacă femeile internalizează acest tip de evaluare și își declanșează auto-obiectificarea, care este definită prin atenția sporită acordată corpului și aspectului fizic, mai degrabă decât persoanei lor complete sau altor caracteristici personale (Calogero et al., 2011). Acest lucru poate duce la consecințe emoționale, cognitive și comportamentale negative, cum ar fi rușinea corporală și nemulțumirea corporală, anxietatea legată de aspect, lipsa dorinței de a vorbi în interacțiunile sociale sau chiar un risc mai mare de a dezvolta tulburări de alimentație, depresie și disfuncții sexuale (Peat & Muehlenkamp, 2011). Fetele și femeile care tind să se auto-obiectiveze se gândesc adesea la ele însele ca la niște obiecte pentru plăcerea sexuală a altora și tind să pună dorințele sexuale ale partenerilor lor înaintea propriilor dorințe. 

Obiectificarea și auto-obiectificarea ar putea dăuna stimei de sine a femeilor tinere, care este puternic determinată de percepția pe care acestea o au asupra aspectului lor fizic. Relația dintre stima de sine și auto-obiectificarea este mediată de atractivitatea fizică, astfel încât femeile care se obiectifică și se simt atractive, pot crește temporar stima de sine și invers dacă nu se simt atractive. În mod tradițional, bărbații nu au fost socializați prin corelarea valorii lor cu aspectul lor fizic, astfel încât aceștia acordă mai puțină atenție modului în care arată (deși acest lucru se schimbă în prezent). În plus, ei sunt expuși la mai puține situații de obiectificare decât femeile, iar stima lor de sine este mai puțin asociată cu auto-obiectificarea.

Internalizarea idealurilor mediatice de atractivitate bazate pe gen constituie o componentă crucială în procesul multidimensional de auto-obiectivare (Vandenbosch & Eggermont, 2012). Internalizarea idealurilor de frumusețe se referă la măsura în care un individ consideră normele sociale de mărime și aspect ca fiind standarde adecvate pentru propria înfățișare. Experiențele repetate de obiectivare sexuală încurajează treptat internalizarea. Adolescenții care au internalizat idealurile mediatice cred că ar trebui să arate ca celebritățile pe care le văd în mass-media, iar acest lucru este corelat cu auto-obiectificarea. Modelele estetice specifice genului determină faptul că femeile sunt apreciate pentru puterea lor de reproducere, pentru seducție și pentru că îi plac pe ceilalți cu trupurile lor zvelte. În cazul bărbaților, canoanele de frumusețe prioritizează forța corporală și instrumentalitatea.

9.4.2.2. Sexualizarea în publicitate, televiziune, mass-media și jocuri video

Dezvoltarea sexuală și emoțională generală a copiilor și adolescenților poate fi afectată de expunerea la publicitate și marketing saturate de imagini sexualizate. Mass-media online, în comparație cu televiziunea, are un efect mai mare asupra auto-obiectivării, iar acest lucru este probabil legat de caracteristicile foarte interactive, interpersonale și vizuale ale mediilor sociale (Karsay et al. 2018). Mass-media și jocurile video populare în rândul adolescenților sunt pline de imagini obiectivante, în principal cu femei, dar și imaginile mediatice sexualizante ale bărbaților au devenit din ce în ce mai răspândite. Corpurile care apar în imagini sunt adesea valorizate ca obiecte, iar valoarea estetică este mai Figura 15.

Figura 15. Exemple de sexualizare

Unul dintre modurile în care are loc sexualizarea pe rețelele de socializare este prin selfie-uri sugestive, caracterizate de o privire sexy, îmbrăcăminte sexy sau semi-dezbrăcată, postură sexy și un aspect sexy. Adolescentele care își expun imaginea prin intermediul Instagram, recompensate social cu „like-uri”, ar putea deveni împuternicite, însă această împuternicire este o iluzie a autonomiei, deoarece consolidează sistemul social sexist în care femeile sunt valorizate pentru aspectul lor. În jocurile video, personajele sunt frecvent înfățișate cu haine care dezvăluie sexualitatea sau parțial dezbrăcate și au adesea proporții nerealiste ale corpului. Aceste rezultate se referă în special la personajele feminine, care sunt mai sexualizate decât avatarurile masculine.

Sexualizarea poate avea un impact negativ asupra imaginii corporale, sporind îngrijorările legate de corp în rândul adolescenților. Utilizarea mediilor media sexualizate, cum ar fi Instagram, este legată de o evaluare mai mare a aspectului, de supraveghere a corpului și de auto-obiectivarea la femei (Cohen et al., 2017). Acest lucru se întâmplă deoarece utilizarea Instagram favorizează internalizarea ideii de aspect și tendințele de comparare a aspectului la femei.  Există tot mai multe dovezi că acest lucru s-ar putea aplica și bărbaților, deși aceștia tind să aibă niveluri mai scăzute de auto-obiectivare. Se pare că consumul de imagini de fitspiration pe Instagram prezice nemulțumirea corporală atât prin internalizarea idealului muscular, cât și prin compararea aspectului la bărbații tineri (Fatt et al. 2019).

În ceea ce privește televiziunea, este clar că sitcomurile populare urmează, în general, un scenariu heterosexual stereotipizat (Kim et al., 2007). Un aspect crucial al scenariului este obsesia bărbaților față de corpurile femeilor și sexualizarea femeilor.  Observarea modelelor de rol încurajează adolescenții să adopte practicile acestor modele, ghidându-și propriile atitudini și comportamente. Dacă observă modele de rol atractive sau colegii (de exemplu, pe Facebook sau în filme) care îi obiectivizează pe ceilalți, este mai probabil ca adolescenții să dezvolte un scenariu cognitiv de obiectivare. Deși exemplele din mass-media, în special de la televizor, tind să prezinte obiectivarea într-un context heterosexual, acest lucru ar putea fi generalizat, astfel încât adolescenții să învețe să își judece prietenii de același sex pe baza aspectului lor fizic, astfel încât să se cufunde într-un ciclu între auto-obiectificare și obiectivarea prietenilor. Nu trebuie să uităm că acceptarea de către colegi este o motivație primară pentru adolescenți. Pe măsură ce aceștia învață să prețuiască mai mult aspectul fizic al prietenilor lor și mai puțin atributele mai vitale ale prieteniei, cum ar fi încrederea și intimitatea, calitatea relațiilor interpersonale poate rezulta deteriorată (Vaes et al., 2011).

În concluzie, în măsura în care copiii/adolescenții se concentrează asupra sexualizării lor (și a altora), în loc să desfășoare alte activități mai adecvate vârstei, toate aspectele dezvoltării lor pot fi afectate.

9.4.2.3. Tulburări de alimentație

Triada sexism-obiectivare-standarde estetice nerealiste (vezi Figura 15) creează terenul propice pentru dezvoltarea tulburărilor de alimentație (ED). Tulburările de comportament alimentar constituie un grup de tulburări psihice caracterizate prin apariția unui comportament de ingestie modificat, de obicei pentru a controla greutatea, care duce la probleme fizice și la afectarea funcționării psihosociale. ED includ, printre altele, anorexia și bulimia. Nicio altă patologie clinică nu prezintă diferențe de gen atât de consistente în studiile de prevalență precum ED, astfel încât este incontestabil faptul că sexismul are o mare legătură cu aceasta. Raportul bărbați: femei în cazul ED este de aproximativ 1:10 (Kerremans, Claes, & Bijttebier, 2010), iar aceste diferențe de gen se regăsesc chiar și la cei care nu îndeplinesc criteriile de diagnosticare, ceea ce este foarte frecvent în rândul adolescenților. 

Figura 16. Facilitatori ai DE

Unele studii arată că ceea ce condiționează ED sunt diferențele în dinamica puterii între bărbați și femei și nevoia de supunere, în timp ce altele subliniază influența sexistă a mass-mediei. Modelul estetic predominant în societatea noastră mediază cu siguranță relația dintre sexism și problemele legate de imaginea corporală și alimentație. Adolescenții cu o prejudecată marcată de sexism binevoitor, care manifestă cogniții psihologice și comportamente sexiste, cum ar fi utilizarea produselor cosmetice, a îmbrăcămintei și comportamentul seducător precoce, se învinovățesc atunci când imaginea lor corporală nu este conformă cu modelul ideal de subțiere, recurgând la comportamente nesănătoase caracteristice ED (Forbes et al., 2005). Aceste date evidențiază importanța încercării de a pune în aplicare în copilărie o revizuire critică a modelelor estetice-corporale sexiste care sunt idealizate în diverse medii de comunicare.

– 9.4.3. SITUAȚII DE DISCRIMINARE LEGATE DE SUBIECT –

Uneori, relația dintre obiectificare și discriminare nu este atât de ușor de observat la prima vedere și este mascată sub ideile de eliberare și împuternicire. Cu toate acestea, orice situație de obiectivare plasează ținta într-o situație de inferioritate în raport cu ceilalți, în sensul că este doar parțial valorizată; cu toate consecințele negative pe care le poate aduce. Obiectificarea transmite o viziune deformată asupra femeilor și a rolului lor în societate. Unele situații:

• Grupuri de fete care își sporesc statutul în rândul colegilor lor prin încărcarea de tik-tok-uri în care sunt îmbrăcate într-un mod revelator.
• Adolescentele care își bazează stima de sine pe faptul că sunt atractive din punct de vedere fizic pentru colegii lor.
• O fată care primește comentarii despre aspectul ei fizic de la străini atunci când merge pe stradă.
• Costume (de Halloween, carnaval) hipersexualizate pentru fete, cum ar fi costumul de asistentă medicală care pentru un băiat constă într-o pereche de pantaloni și o cămașă, iar pentru o fată o rochie scurtă și mulată, cu decolteu. 
• O fată care este aleasă de colegii ei ca delegat al clasei pentru că este foarte drăguță. Alte aptitudini care ar putea fi mai importante pentru acest rol nu sunt luate în considerare, iar alți candidați mai puțin atractivi care ar putea fi perfect valabili sunt, de asemenea, discriminați.

9.4.4. BUNE PRACTICI

• Evitați emisiunile TV/serialele/filmele în care personajele feminine sunt în mod constant preocupate de aspectul lor și de dorința/nevoia de a atrage bărbații.
• Însoțițiți-vă copilul în timp ce se uită la televizor sau pe rețelele de socializare, astfel încât să puteți semnala ceea ce considerați că este nepotrivit pentru că oferă o imagine tendențioasă a feminității și pune prea mult accent pe corp în detrimentul altor calități.
• Alegeți jucării și jocuri care să reflecte diversitatea fiecărei persoane, cum ar fi păpuși cu proporții realiste.
• Nu încurajați concurența între copilul dumneavoastră și prietenii săi, mai ales în ceea ce privește aspectul fizic. În schimb, încurajați cooperarea. Evitați comparațiile. 
• Fiți un exemplu: dacă copilul dvs. vede că sunteți mereu foarte atent la propriul aspect, va învăța să acorde o mare importanță acestuia. Mențineți o relație sănătoasă cu propriul corp și cu mâncarea.
• Ajutați-vă copilul să își construiască o stimă de sine puternică, bazată mai degrabă pe un spectru larg de aptitudini/calități decât pe aspectul fizic.

9.4.5. REFERINȚE

Baldissarri, C., Andrighetto, L., Gabbiadini, A., Valtorta, R. R., Sacino, A., & Volpato, C. (2019). Do Self-Objectified Women Believe Themselves to Be Free? Sexual Objectification and Belief in Personal Free Will. Frontiers of Psychology, 10, 1867. doi: 10.3389/fpsyg.2019.01867

Calogero, R. M., Tantleff-Dunn, S. E., & Thompson, J. (2011). Self-objectification in women: causes, consequences, and counteractions. American Psychological Association.

Cohen, R., Newton-John, T., & Slater, A. (2017). The relationship between Facebook and Instagram appearance-focused activities and body image concerns in young women. Body Image, 23, 183–187. https://doi.org/10.1016/j.bodyim.2017.10.002

Davidson, M. M., & Gervais, S. J. (2015). Violence Against Women Through the Lens of Objectification Theory. Violence Against Women, 21 (3), 330-354.

Forbes, G. B., Adams-Curtis, L. E., Jobe, R. L., White, K. B., Revak, J., Zivcic-Becirevic, L., & Pokrajac-Bulian, A. (2005). Body dissatisfaction in college women and their mothers: Cohort effects, developmental effects, and the infl uences of body size, sexism, and the thin body idea. Sex Roles, 53, 281-296.

Fredrickson, B. L., & Roberts, T. A. (1997). Objectification theory: Toward understanding women’s lived experiences and mental health risks. Psychology of Women Quarterly, 21, 173–206. https://doi.org/10.1111/j.1471-6402.1997.tb00108.x

Heflick, N. A., Goldenberg, J. L., Cooper, D. P., & Puvia, E. (2011). From women to objects: Appearance focus, target gender, and perceptions of warmth, morality and competence. Journal of Experimental Social Psychology, 47, 572–581. https://doi.org/10.1016/j. jesp.2010.12.020

Kahalon, R., Shnabel, N., & Becker, J. C. (2018). Positive stereo-types, negative outcomes: Reminders of the positive compo-nents of complementary gender stereotypes impairperformance in counter-stereotypical tasks. British Journal of Social Psychology, 57, 482–502. https://doi.org/10.1111/ bjso.12240

Karsay, K., Knoll, J., & Matthes, J. (2017). Sexualizing media use and self-objectification: A meta-analysis. Psychology of Women Quarterly, advance online publication, 42, 9–28. https://doi.org/10. 1177/0361684317743019.

Kerremans, A, Claes, L., & Bijttebier, P. (2010). Disordered eating in adolescent males and females: Associations with temperament, emotional and behavioural problems, and perceived self-competence. Personality and Individual Differences, 49, 955-960.

Kim, J. L., Sorsoli, C. L., Collins, K., Zylbergold, B. A., Schooler, D., & Tolman, D. L. (2007). From sex to sexuality: Exposing the heterosexual script on primetime network television. Journal of Sex Research, 44, 145–157. https://doi.org/10.1080/00224490701263660

Nussbaum, M. (1995). Objectification. Philos. Public Aff. 24(4), 249–291. doi:10.1111/j.1088-4963.1995.tb00032.x

Peat, C. M., & Muehlenkamp, J. J. (2011). Self-objectification, disordered eating, and depression: A test of mediational pathways. Psychology of Women Quarterly, 35(3), 441–450. https://doi.org/10.1177/0361684311400389

Vandenbosch, L., & Eggermont, S. (2012). Understanding sexual objectification: A comprehensive approach toward media exposure and girls’ internalization of beauty ideals, self‐objectification, and body surveillance. Journal of Communication, 62, 869-887. doi:10.1111/j.1460-2466.2012.01667.x