5.4. ADULTCENTRISM

5.4.1. INTRODUCERE

Fiecare persoană are propria realitate pe care și-o construiește prin experiențele, conexiunile, sentimentele și gândurile sale. În timp ce adulții pot avea impresia că înțeleg lumea mai bine datorită vârstei și experienței de viață, ceea ce se întâmplă este că ei doar o înțeleg diferit față de copii și adolescenți. 

Copiii au o percepție diferită a lumii și pot avea un set de valori diferite față de adulți, motiv pentru care vor percepe lumea din jurul lor (și situațiile care se petrec în interiorul ei) într-un mod diferit. Acest lucru nu înseamnă că le lipsește înțelegerea sau că percepția lor este incompletă sau nevalabilă. Implicarea copiilor în procesul de luare a deciziilor și ascultarea nevoilor și emoțiilor lor este importantă la orice vârstă.

5.4.2. DEZVOLTAREA SUBTEMEI

5.4.2.1. Ce este adultcentrismul?

Adultcentrismul este ideea că un adult este în mod inerent superior persoanelor mai tinere, știind cum să se descurce mai bine într-o situație strict din cauza diferenței de vârstă. Este un proces care implică ignorarea, opresiunea sau deprecierea sistematică a oamenilor pentru că sunt mai tineri (Psychology Spot, 2021).

Aceasta presupune incapacitatea copiilor de a atinge un nivel de înțelegere sau de maturitate suficient de ridicat pentru a putea contribui în mod egal la conversație și/sau la luarea deciziilor. Adultcentrismul este o formă de egocentrism transformat într-o presupunere bazată pe vârstă. 

Realitățile, puterea de decizie și contextele copiilor sunt complet lăsate deoparte din cauza acestei diferențe de vârstă. Deși nimeni nu contestă faptul că adulții au o gamă diferită de experiențe și/sau cunoștințe și că adolescenții și copiii au nevoie de îndrumare, adultcentrismul poate afecta comunicarea dintre adulți și copii, indiferent dacă este vorba de o familie sau de un context școlar. Acesta creează o ierarhie prin plasarea adulților pe o poziție superioară și prin începerea automată a conversației pornind de la presupunerea că aceștia au mai multă experiență și cunoștințe și, prin urmare, cuvântul lor va cântări mai mult în procesul de luare a deciziilor. Se transmite astfel mesajul că acei copii implicați nu vor ajunge niciodată la un nivel de egalitate cu ei.

În plus, se spune că adulții vor avea întotdeauna dreptate într-o discuție cu copiii din cauza diferenței de vârstă și a prejudecăților pe care le au în legătură cu nivelul de înțelegere al copiilor.

5.4.2.2. Consecințe ale adultcentrismului

Atunci când văd că nu au același punct de plecare într-o conversație cu adulții, copiii pot începe să se comporte într-un anumit mod pentru a-i impresiona pe adulți și pentru a câștiga mai mult respect din partea acestora, în speranța că vor ajunge la acea stare de egalitate. Dacă observă că ceea ce fac nu îi aduce mai aproape de acest lucru, există riscul ca ei să se îndepărteze încet de legătura cu adulții și să înceapă să își piardă interesul, știind că, orice s-ar întâmpla, cuvântul lor nu va avea aceeași valoare ca cel al omologilor lor. 

Atunci când acest fenomen apare frecvent și devine parte a stilului de predare al părinților și/sau al educatorilor, poate avea consecințe psihologice în viața adultă a copiilor afectați de el. 

Unele dintre aceste consecințe pot fi:

• Să fie mai supus(ă)

Atunci când copiilor li se arată în mod continuu că opiniile, gândurile și nevoile lor nu sunt la fel de importante ca cele ale adulților din jurul lor, ei se pot obișnui să adopte o atitudine supusă și să permită celorlalți să exercite presiuni asupra lor. Acest lucru va avea un impact în viață asupra lor, deoarece, cel mai probabil, vor folosi inconștient acest tip de abordare și în alte interacțiuni.

• Vulnerabilitate crescută la opresiune

Atunci când nevoile și sentimentele lor sunt în mod constant ignorate sau plasate pe locul doi ca prioritate, copiii pot crește învățând că este în regulă să pună nevoile altcuiva mai presus de ale lor, ceea ce îi face mai vulnerabili la abuzul psihologic. Cu toate acestea, copiii care cresc într-un mediu centrat pe adulți pot ajunge, de asemenea, la capătul opus și pot deveni adulții care practică acest tip de comportament.

• Mai puțină încredere în sine

Adultcentrismul poate genera un concept de sine negativ din ce în ce mai mare pentru copii, ceea ce poate duce la o mai slabă încredere în sine (Psychology Spot, 2021).

5.4.2.3.  Cum să evităm adultcentrismul

Dacă doriți să evitați adultcentrismul, iată câteva lucruri la care ați putea fi atenți:

• Fiți conștienți de limbajul pe care îl folosiți

În loc să spuneți că copiii nu pot înțelege ceva, încercați să folosiți un limbaj pe care ei îl pot înțelege și să găsiți modalități de a le explica situația. Nivelurile de înțelegere variază de la superficial la mai profund, astfel încât nu există copii care nu înțeleg, ci mai degrabă adulți care nu pot explica.

• Fiți atenți la etichetele pe care le puneți

Luați-vă un moment să recunoașteți prejudecățile pe care le-ați putea avea și etichetele pe care le puneți oamenilor, de exemplu, faptul că persoanele mai tinere au mai puține cunoștințe în anumite domenii decât cele mai în vârstă. Nivelurile de maturitate și de înțelegere nu vin odată cu vârsta, ci cu experiența. Încercați să fiți conștienți de acest lucru data viitoare când vorbiți cu copiii.

• Reflectați asupra comportamentului dumneavoastră

5.4.2.4. Copiii sunt prezentul, nu viitorul

Dacă îi tratezi pe copii dintr-o poziție de putere sau de autoritate, presupunând că adulții pot aporta mai mult, acei copii vor înceta, la un moment dat, să mai încerce să dovedească ceva în fața adulților. Acest lucru i-ar putea împinge să îi perceapă pe adulți ca fiind inabordabili.

Există o vorbă comună care spune că toți copiii sunt viitorul planetei noastre, dar, potrivit Fondului Global pentru Copii, ei nu sunt viitorul, ci prezentul. Este important să recunoaștem realitatea copiilor și să le oferim spațiul necesar pentru a împărtăși această realitate, astfel încât să învețe cum să o modeleze mai bine (Fondul mondial pentru copii, 2020). Adulții ar putea oferi mai mult spațiu copiilor, astfel încât să poată înțelege mai bine valorile, contextele și mentalitatea copiilor și a tinerilor. Făcând acest lucru, ei vor valida realitatea copiilor și îi vor învăța că cuvântul lor contează și că ar trebui să pledeze pentru ei înșiși și în lumea exterioară.

– 5.1.3.  SITUAȚII DE DISCRIMINARE LEGATE DE SUBIECT –

Un tată se ceartă cu fiica sa de 15 ani din cauza persoanei cu care se întâlnește fiica sa. Tatăl a văzut un mesaj de la persoana în cauză pe telefonul fiicei sale și, pentru că nu i-a plăcut ceea ce a citit, a început să se certe cu ea, spunându-i că persoana cu care se întâlnește nu este suficient de bună pentru ea. În mijlocul comentariilor furioase pe care și le-ar fi aruncat unul altuia și în timp ce își apărau punctele de vedere, deodată tatăl se oprește din vorbit și pleacă, ignorându-și fiica. El a luat comentariile personal și a ignorat realitatea fiicei sale, gândindu-se că este doar o adolescentă și că nu știe atât de multe lucruri pe cât știu el și soția sa. El îi aplică fiicei sale tratamentul tăcerii în următoarele zile, fără să-i adreseze vreun cuvânt sau măcar să o privească. Fiica presupune că tatălui ei nu i-a plăcut unul dintre comentariile care au fost schimbate în timpul discuției tensionate și încearcă să vorbească cu el pentru a redeschide conversația. Tatăl continuă să își ignore fiica și să păstreze tăcerea față de ea. Cu toate acestea, el continuă să vorbească cu celălalt copil al său și cu soția sa în fața fiicei sale.

Această situație este un exemplu clar de excludere, deoarece tatăl își exclude fiica de 15 ani atât din viața sa, cât și din interacțiunile familiale, ceea ce îi arată fiicei că este pedepsită pentru comportamentul ei. Cu acest tip de tratament, fiica va fi doar confuză și ar putea dezvolta sentimente negative față de ea însăși, încercând să își dea seama ce a făcut greșit.

În acest caz, abordarea tatălui nu s-a bazat pe găsirea unei soluții sau pe ajungerea la un acord, ci pe o reacție emoțională la un comportament cu care nu era de acord, ceea ce a făcut din aceasta o formă de control asupra fiicei sale.

O modalitate potrivită de abordare a acestui conflict ar putea fi aceea de a vă lua o pauză pentru a vă calma atunci când discuția devine foarte aprinsă. În acest fel, ambele părți au șansa de a se calma și de a gândi lucrurile dintr-un punct de vedere bazat pe logică, nu doar pe emoții. După ce se gândesc, fiecare dintre ele își poate exprima punctul de vedere și poate găsi acorduri care le-ar ajuta pe amândouă să se simtă ascultate. De exemplu, tatăl ar fi de acord să respecte intimitatea fiicei sale și să nu se uite în telefonul acesteia, iar fiica poate fi de acord să îl țină la curent pe tatăl său cu privire la modul în care evoluează relația ei (respectându-și în același timp propria intimitate).

5.4.3. BUNE PRACTICI

5.4.3.1. Ascultarea activă și recunoașterea nevoilor

O bună practică este să vă ascultați în mod activ copiii și nevoile pe care încearcă să vi le comunice. Încercați să evitați să ascultați doar pentru a le răspunde. Ascultarea activă înseamnă să le oferiți toată atenția dumneavoastră, acordând atenție comunicării verbale și non-verbale (limbajul corpului). 

Evitați să îi întrerupeți, să faceți presupuneri sau să îi judecați. În schimb, puteți încerca să îi priviți în ochi și să le arătați că sunteți acolo pentru orice au nevoie. Atunci când răspundeți, vă puteți arăta interesul repetând mesajul în propriile cuvinte sau punând întrebări pentru a vă asigura că ați înțeles mesajul pe care au vrut să îl transmită. Încercați să empatizați cu ei, să vă puneți în locul lor și să vedeți situația din perspectiva lor. De asemenea, poate fi util să îi întrebați dacă doresc un sfat sau dacă vor doar ca cineva să îi asculte. În acest fel, evitați să oferiți opinii sau sfaturi care un au fost cerute și vă concentrați asupra a ceea ce copilul dumneavoastră are nevoie de fapt de la dumneavoastră. Făcând acest lucru și întrebându-l cum puteți contribui/ajuta în acea situație, îi arătați că îi recunoașteți nevoile (în loc să presupuneți care ar putea fi acestea) și îl faceți să se simtă ascultat.

Când vedeți că sunteți interesat de ceea ce au de împărtășit, curajul și dorința lor de a împărtăși mai mult ar putea crește, iar legătura de încredere dintre dumneavoastră și ei s-ar putea dezvolta.

5.4.3.2. Procesarea emoțiilor

Înainte de a-i ajuta pe ceilalți să își recunoască și să își regleze emoțiile, este esențial să fim conștienți de emoțiile noastre și de modul în care le putem exprima și procesa în siguranță, astfel încât acestea să nu ne controleze pe noi și reacțiile noastre.

În calitate de adult, copiii și adolescenții vă iau drept exemplu și, dacă văd că nu vă puteți exprima emoțiile într-un mod sănătos, s-ar putea să nu simtă nevoia să facă acest lucru pe cont propriu. Pe de altă parte, puteți da un exemplu și puteți implementa câteva strategii de procesare a emoțiilor în viața de zi cu zi. Acest lucru vă va ajuta să fiți în contact cu sentimentele voastre și, de asemenea, vă va învăța cum vă puteți autoregla, astfel încât acestea să nu preia controlul asupra voastră.

Câteva strategii în acest sens pot fi:

• Respirație profundă

Ori de câte ori simțiți emoții de mare intensitate (atât plăcute, cât și dificile), poate fi foarte dificil să ascultați oamenii sau să vă procesați propriile gânduri și emoții. Încercați să vă opriți din ceea ce faceți și să respirați adânc de câteva ori. Puteți număra când inspirați, rețineți și expirași aerul sau o puteți face pe baza senzației. Această scurtă activitate vă va ajuta să vă reglați mintea, care va da apoi semnale funcțiilor corpului (de exemplu, bătăile inimii) și le va regla și pe acestea. 

• Practicați activități de mindfulness

Luați-vă câteva minute din timpul zilei pentru a medita și a fi prezent în acele minute. Acest lucru vă poate ajuta să vă concentrați mai mult și să vă reglați emoțiile. Exersând zilnic, puteți ajunge la o mai bună înțelegere a sentimentelor dumneavoastră și, de asemenea, la un mai bun control asupra lor.

• Acceptați-vă emoțiile

Etichetarea emoțiilor ca fiind negative sau rele nu face decât să aducă cu sine diferite sentimente, cum ar fi vinovăția sau rușinea. Acest lucru nu face decât să se adauge la încărcătura emoțională în loc să vă ajute să faceți față. Ceea ce puteți face este să recunoașteți sentimentul pe care îl aveți și faptul că fiecare sentiment este temporar și că la un moment dat se va schimba. În acest fel, veți putea procesa emoțiile pe care le aveți fără să le dați putere asupra acțiunilor dumneavoastră sau să vă agățați de ele. Recunoașteți-le și încercați să învățați ceva din această experiență, indiferent dacă acel ceva se referă la cum o puteți gestionați mai bine în viitor sau la cum să înțelegeți de unde a venit.

Țineți cont de faptul că nu vă puteți aștepta să primiți ceva ce nu puteți oferi. Dacă vă doriți ca și copiii să fie capabili să-și gestioneze emoțiile, sprijiniți-i prin gestionarea propriilor emoții.

5.4.4. REFERINȚE

Global Fund for Children (2020). Youth are the present, not the future. Retrieved from https://globalfundforchildren.org/story/youth-are-the-present-not-the-future/.

Psychology Spot (2021). Adultcentrism: What is it and how does it affect children? Retrieved from https://psychology-spot.com/adultcentrism-adultism-examples/.