9.5. MITURILE LGBTQ+ ȘI MIȘCAREA ANTI-LGBTQ

9.5.1. INTRODUCERE

În ciuda faptului că, de-a lungul anilor, normalizarea și acceptarea grupurilor LGBTQ+ au devenit din ce în ce mai frecvente, mai ales în țările mai dezvoltate, reprezentarea unor identități care, în mod tradițional, au fost reduse la tăcere, ascunse, pedepsite sau falsificate din cauza respingerii lor de către societate, este încă asociată cu diverse prejudecăți care s-au stabilit și care împiedică această normalizare.

Apariția și menținerea acestor prejudecăți a fost explicată din diferite perspective. Una dintre cele mai cercetate este esențialismul biologic de gen. Cei care adoptă această poziție susțin că identitățile de gen se bazează pe un substrat biologic și, prin urmare, sunt categorii stabile în timp, care nu pot suferi mutații sau schimbări (Smiler & Gelman, 2008), formând astfel o serie de atribute fixe și naturale (Bastián & Haslam, 2006). Conform acestei perspective, starea biologică a persoanei este cea decisivă, nu ceea ce simte aceasta. Unele teorii susțin că multe persoane heterosexuale și cisgender cred că, dacă o persoană nu este bărbat, va fi femeie, deoarece sunt influențate de credințele prestabilite în societate și de ceea ce este învățat din punct de vedere cultural. Acest lucru îi determină să presupună binarismul de gen care, la rândul său, influențează în mod direct stereotipurile care sunt generate în ceea ce privește persoanele transgender (Gallagher & Bodenhausen, 2021).

Persoanele care au convingeri esențialiste față de un grup consideră că și caracteristicile care definesc acel grup sunt greu de schimbat și, prin urmare, le consideră ca fiind universale (Glazier et al., 2021). Prin urmare, toți oamenii din acel grup ar împărtăși aceeași esență inerentă ființei lor (Rhodes et al., 2012). Cercetări anterioare au constatat că existența acestui tip de convingeri esențialiste despre un grup este asociată cu mai multe prejudecăți față de persoanele care fac parte din acel grup (Glazier et al., 2021), favorizând, de asemenea, apariția stereotipurilor (Rhodes et al., 2012). În acest sens, cercetările arată că, cu cât este mai ridicat nivelul convingerilor esențialiste de gen, cu atât mai mari sunt prejudecățile față de persoanele transgender (Davidson & Czopp, 2014).

Persoanele transgender nu se conformează normelor sociale prestabilite privind genul, ceea ce influențează percepția restului populației față de ele (Gallagher & Bodenhausen, 2021). Același lucru este valabil și pentru alte grupuri LGBTQ+. Acest lucru duce la fenomene precum transfobia, foarte caracteristică persoanelor care nu îi acceptă pe cei care nu se conformează normelor convenționale de gen (Nagoshi et al., 2018), sau la apariția unor prejudecăți față de aceste grupuri (de exemplu, Axt et al., 2021; Prusaczyk & Hodson, 2020; Rad et al., 2019; Wilton et al., 2019).

9.5.2. DEZVOLTAREA SUBTEMEI

9.5.2.1. Dezmințirea miturilor despre grupurile LGBTQ+

Existența prejudecăților față de grupurile LGBTQ+ a dus la crearea în societate a diferitelor mituri care trebuie să fie înlăturate pentru a facilita normalizarea acestor grupuri.

Mitul 1. Nimeni nu se naște homosexual. Fapt: Asociația Americană de Psihologie (APA) afirmă că „majoritatea oamenilor au un sentiment de alegere redus sau inexistent cu privire la orientarea lor sexuală”. În 1994, APA a scris că „homosexualitatea nu este o chestiune de alegere individuală” și că cercetările „sugerează că orientarea homosexuală apare foarte devreme în ciclul de viață, posibil chiar înainte de naștere”.

Mitul 2: Persoanele homosexuale pot alege să fie heterosexuale. Fapt: Terapia de conversie a fost respinsă de organizații medicale, psihologice, psihiatrice și de consiliere consacrate și de renume. 

Mitul 3: Identitatea transsexuală este o boală psihică. Fapt: Deși identitatea transsexuală nu este în sine o boală, persoanele transsexuale pot avea probleme de sănătate mintală din cauza discriminării și a dezaprobării. Dar aceste boli nu sunt cauza și nu sunt cauzate de identitatea lor transsexuală. Ele sunt rezultatul excluderii sociale și al stigmatizării cu care se confruntă adesea persoanele transgender.

Mitul 4: Elevii sunt prea tineri pentru a-și cunoaște identitatea de gen sau orientarea sexuală. Fapt: Deși concepția de sine a unui copil se poate schimba în timp, acest lucru nu se datorează faptului că acesta își schimbă părerea. Tinerii LGBTQ+ navighează printre multe bariere și norme sociale pentru a-și accepta identitatea queer. Acest lucru nu înseamnă că ei nu își recunosc identitatea de la o vârstă fragedă. Copiii nu trebuie să fie in adolescență sau activi din punct de vedere sexual pentru a-și „cunoaște cu adevărat” identitatea de gen sau orientarea sexuală. Aceasta este o așteptare pe care nu o avem față de elevii heterosexuali și cisgenderi. În realitate, copiii își cunosc de obicei genul de la vârsta de 2 sau 3 ani. Mai mult, cercetările sugerează că permiterea copiilor mici să își alinieze identitatea de gen cu expresia de gen este asociată cu rezultate mentale mai bune în rândul copiilor transsexuali.

Mitul 5: Un copil poate transforma alți copii în homosexuali, fie ei membri ai familiei sau prieteni. Fapt: Orientarea sexuală nu se învață de la semeni. Deși este posibil ca și copiii și adolescenții să se imite sau să se influențeze reciproc, orientarea sexuală nu este ceva ce se învață de la nimeni. Dacă unii copiii care împărtășesc același mediu își fac coming out-ul, acest lucru se va întâmpla pentru că se simt încurajați să o facă, nu pentru că au fost influențați.

Mitul 6: O persoană LGBTQ+ reprezintă un pericol pentru copii. Fapt: Persoanele LGBTQ+ nu sunt mai predispuse la hărțuirea sexuală a copiilor decât oricine altcineva. Atracția sexuală față de copii nu este cauzată de homosexualitate, ci este o tulburare psihiatrică numită pedofilie. Această afirmație tinde să afecteze în special bărbații homosexuali, dar studiile arată că bărbații homosexuali nu sunt mai predispuși să abuzeze sexual copiii decât bărbații heterosexuali (Schlatter & Steinback, 2011). De fapt, Institutul de Cercetare și Prevenire a Hărțuirii Sexuale a Copiilor constată că 90% dintre abuzatorii sexuali de copii vizează copiii familiei și ai prietenilor, iar majoritatea sunt bărbați căsătoriți cu femei (Schlatter & Steinback, 2011).

Mitul 7: Toate persoanele LGBTIQ+ au HIV/SIDA. Fapt: Această afirmație este falsă. HIV/SIDA afectează pe toată lumea, inclusiv persoanele heterosexuale, cisgender și LGBTIQ+, bărbați și femei, în grade diferite, în funcție de caracteristicile epidemiei. În unele regiuni ale lumii, este în primul rând o problemă în cadrul populației heterosexuale. Cu toate acestea, este adevărat că stigmatizarea, discriminarea și excluderea persoanelor LGBTIQ+ duc la lipsa accesului la informații despre HIV și la practici sexuale sigure, la prevenire, testare, tratament, îngrijire și sprijin. Acest lucru face ca persoanele LGBTQ+ (și în special femeile transsexuale) să fie expuse unui risc crescut de infectare cu HIV. Reducerea stigmatizării, eliminarea discriminării și a excluderii și, în consecință, creșterea accesului la servicii reprezintă modalitatea corectă de abordare a epidemiei de HIV pentru toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală sau de identitatea de gen.

Mitul 8: Asocierea femeilor transsexuale cu prostituția și marginalizarea. Fapt: Realitatea lor este stereotipată și simplificată, generează ignoranță și poate duce chiar la criminalizare. Lipsa de referiri în mass-media la femeile transsexuale în alte sfere sociale și profesionale alimentează o imagine care este departe de cea reală.

Mitul 9: Este adecvat să te referi la o persoană transsexuală cu numele ei de naștere după ce aceasta și-a ales un nume nou. Fapt: Acest lucru se numește „dead-naming”. Referirea la cineva după numele de naștere poate provoca anxietate în rândul persoanelor trans și invalidează identitatea și experiența unei persoane trans. Deși pot apărea accidente sau inadvertențe, cel mai bine este să le recunoaștem întotdeauna, să învățăm din ele și să ne adresăm unei persoane trans atât prin numele ales, cât și prin pronumele cu care se identifică. Dacă nu-i cunoașteți numele sau pronumele, întrebați pur și simplu: „Care este numele și pronumele cu care te identifici?”.

Mitul 10: Toaletele neutre din punct de vedere al genului sunt destinate exclusiv persoanelor LGBTQ+. Persoanele cis-heterosexuale ar trebui să folosească doar toaletele pentru bărbați sau femei, clar marcate. Fapt: Toaletele neutre din punct de vedere al genului sunt destinate a fi folosite de toată lumea, indiferent de orientarea sexuală, identitatea de gen, expresia sau abilitatea fizică.  

– 9.5.3. SITUAȚII DE DISCRIMINARE LEGATE DE SUBIECT –

Situația 1: un elev își face coming out-ul la dumneavoastră. Este firesc să doriți să răspundeți în mod corespunzător dacă un elev LGBTQ+ face coming out sau își dezvăluie orientarea unui membru al familiei. Amintiți-vă acest principiu călăuzitor: Concentrați-vă pe elev, nu pe voi înșivă. Iată câteva sugestii generale care vă pot ajuta să acționați ca un aliat care se afirmă atunci când apare această situație.

Ce puteți face?

• • Ascultați în mod activ. Ascultarea activă este una dintre cele mai puternice și utile resurse pe care le pot oferi educatorii; este, de asemenea, simplă și nu necesită niciun efort prealabil. Pentru mulți elevi LGBTIQ+, cea mai dăunătoare sau dureroasă parte a vieții în secret este faptul că nu se simt respectați, ascultați sau înțeleși. A avea pe cineva cu care să vorbească pe tot parcursul procesului de coming out poate fi tot sprijinul de care un elev are nevoie pentru a se dezvolta în mod autentic în școală. Ascultarea activă este o practică în care nu asculți doar pentru a răspunde, ci încerci să înțelegi mesajul pe care îl transmite persoana respectivă. Punerea de întrebări clarificatoare sau deschise, cum ar fi „Te simți în siguranță la școală?”, îl va reasigura, de asemenea, pe elev că are parte de atenția și preocuparea dumneavoastră constantă.
  • Fiți disponibil fără a fi un salvator. Este posibil ca elevul să beneficieze de faptul că știe că are parte de sprijinul dumneavoastră, dar este posibil ca acesta să nu se afle în mijlocul unei crize sau să nu dorească un ajutor substanțial. Oferiți-i sprijinul dumneavoastră în mod deschis, fără a insista sau a-l împinge să întreprindă vreo acțiune specifică. Țineți minte că aceasta este experiența lor și că sunteți acolo pentru a-i oferi sprijin, nu pentru a face totul despre dumneavoastră.

• Respectați confidențialitatea. Informați elevul că nu veți împărtăși informațiile cu alte persoane decât dacă siguranța acestuia o cere. Permiteți-i elevului să se destăinuie celorlalți în felul și în timpul său.

• Țineți-vă sub control prejudecățile. Declararea este un moment critic pentru tinerii care încă se confruntă cu identitatea lor în lume. Este posibil ca elevul să își amintească mult timp conversația dumneavoastră. Evitați să folosiți acest moment pentru a-l „avertiza” cu privire la modul în care identitatea sa îi va influența viața sau pentru a-i impune norme culturale în materie de sexualitate sau gen.

• Cunoașteți resursele. Evaluați motivul pentru care elevul vine la dumneavoastră: dacă are încredere în dumneavoastră și dorește să vă implice în procesul de coming out, ar putea fi oportună ascultarea. Dar dacă elevul este neliniștit sau se află într-o situație de criză, fiți pregătiți să îl îndrumați către consilierul școlar sau către o altă resursă pe care o considerați utilă, atâta timp cât elevul este interesat.

Ce ar trebui să încercați să evitați?

• Să îi spuneți elevului că ar putea fi o fază.
• Să îi spuneți că „nu vă pasă” de cine sunt și cum se identifică.
• Întrebați-i dacă au fost agresați sexual. 
• Să îl intrebați despre experiențele heterosexuale anterioare. 
• Să îi spuneți elevului că ar fi mai bine ca informația să fie păstrată pentru el. 
• Să îi spuneți să aștepte să își facă coming out-ul până când sunt siguri. 
• Să informați elevul că a ales o cale dificilă.
• Să răspundeți prin tăcere sau prin respingerea celor spuse de elev. 
• Să puneți la îndoială certitudinea lor. 
• Să dați mai departe aceste informații familiei, prietenilor sau colegilor de muncă. Cu excepția cazului în care elevul v-a spus ceva care vă obligă să acționați ca un raportor obligatoriu, respectați întotdeauna intimitatea acestuia.

Situația 2: O femeie transsexuală folosește toaleta fetelor, deoarece toaletele nu sunt neutre, iar o elevă se plânge conducerii școlii, deoarece pentru ea, în ciuda faptului că este o persoană transsexuală, este tot un băiat. Acțiune recomandată: Persoanele transsexuale folosesc toaletele în aceleași scopuri ca și persoanele non-binare (adică pentru a se spăla pe mâini și a se ușura). Școlile ar trebui să asigure toalete neutre din punct de vedere al genului pentru a preveni conflictele bazate pe discriminare precum cel descris în situație. În cazul în care nu dispun de ele, conducerea școlii, prin intermediul consilierului, ar trebui să informeze persoanele care își manifestă disconfortul cu privire la importanța înțelegerii faptului că o femeie transsexuală se simte ca o femeie și, prin urmare, are dreptul de a folosi toaleta fetelor.

Situația 3: segregarea activităților în funcție de sexul copiilor. Această segregare poate fi o problemă în cazul elevilor transsexuali/ non-binari/ cu genuri diferite. Nu are prea mult sens să se facă acest tip de segregare, deoarece încurajează asumarea și permanentizarea stereotipurilor asociate sexelor. Grupurile pot fi alcătuite prin sortarea în funcție de alte criterii: afinitate, cunoștințe, ordine alfabetică, ordinea sosirii, ordine aleatorie etc.

9.5.4. BUNE PRACTICI

În plus față de recomandările făcute în situațiile descrise anterior, alte sugestii care pot fi utile pentru profesori includ următoarele:

• Fiți dispuși să învățați termenii esențiali. Tinerii de astăzi, mai mult ca oricând, au un vocabular larg cu care își pot articula identitatea. Acest vocabular poate fi necunoscut, dar înțelegerea acestor cuvinte poate deschide ușile pentru ca educatorii să devină aliați mai eficienți ai elevilor LGBTQ+. Aceasta înseamnă, de exemplu, cunoașterea diferenței dintre sexul biologic, identitatea de gen și expresia de gen; dintre cisgender și transgender; și dintre asexual și pansexual, printre altele.
• Facilitați conversațiile despre identitate cu grijă. Atunci când apar probleme de identitate personală în clasă, conversația poate fi imprevizibilă. Facilitarea adecvată a acestor conversații înseamnă să vă simțiți confortabil cu disconfortul; înseamnă să fiți conștienți de propriile prejudecăți și convingeri condiționate; și înseamnă să vă bazați pe un model coerent de discuție civilizată în clasă pentru a putea gestiona răspunsurile emoționale într-un mod chibzuit.
• Provocarea normelor de gen prin practici în clasă. Pentru a crea o sală de clasă care să fie incluzivă cu toate genurile, evaluați-vă practicile concrete și zilnice din clasă. Iată câteva sugestii pentru evaluarea incluziunii de gen în clasa dvs:

• Efectuați o verificare vizuală a sălii de clasă pentru a examina afișele de pe pereți și alte materiale vizibile. Reprezintă ele persoane cu expresii de gen diverse? Există reprezentări ale familiilor netradiționale sau ale familiilor cu membri LGBTQ+?
• Numiți un grup de copii drept elevi, studenți, clasă, prieteni sau toată lumea. Evitați termenul binar „băieți și fete”.
• Evitați separarea elevilor în funcție de sex. Împărțirea elevilor după linii binare nu face decât să întărească sentimentele de diferență. Atunci când împărțiți elevii în echipe, pentru lucrul în perechi sau pentru a forma o linie, folosiți rânduri, grupuri de mese sau laturi ale sălii de clasă.
• În conversațiile informale cu elevii, nu faceți presupuneri bazate pe sex. Nu tachinați sau glumiți niciodată cu elevii într-un mod care să presupună identitatea cisgender sau orientarea heterosexuală.
• Încurajați toți elevii să încerce diferite tipuri de activități. Nu cereți ca un grup de „băieți puternici” să ajute la căratul mobilei sau „fete artistice” să decoreze un panou de afișaj. Includeți pe toată lumea într-o gamă largă de activități în clasă și oferiți oportunități egale de participare.

9.5.5. REFERINȚE

Axt, J. R., Conway, M. A., & Buttrick, N. R. (2021). Implicit Transgender Attitudes Independently Predict Beliefs About Gender and Transgender People. Personality and Social Psychology Bulletin, 47 (2), 257-274.

Bastián, B., & Haslam, N. (2006). Psychological essentialism and stereotype endorsement. Journal of Experimental Social Psychology, 42(2), 228–235.

Davidson, M., & Czopp, A. (2014). Too close for comfort: The moderating role of essentialism in transprejudice. Poster presented at the 2014 Society for Personality and Social Psychology meeting, Austin, TX.

Gallagher, N., & Bodenhausen, G. (2021). Gender essentialism and the mental representation of transgender women and men: A multimethod investigation of stereotype content. Cognition, 217, 104887.

Glazier, J., Gomez, E., & Olson, K. (2021). The Association Between Prejudice Toward and Essentialist Beliefs About Transgender People. Collabra: Psychology, 7(1).

Nagoshi, C. T., Cloud, J. R., Lindley, L. M., Nagoshi, J. L., & Lothamer, L. J. (2018). A Test of the Three-Component Model of Gender-Based Prejudices: Homophobia and Transphobia Are Affected by Raters’ and Targets’ Assigned Sex at Birth. Sex Roles, 80, 137–146.

Prusaczyk, E., & Hodson, G. (2020). The Roles of Political Conservatism and Binary Gender Beliefs in Predicting Prejudices Toward Gay Men and People Who Are Transgender. Sex Roles, 82, 438–446.

Rad, M. S., Shackleford, C., Lee, K. A., Jassin, K., & Ginges, J. (2019) Folk theories of gender and anti-transgender attitudes: Gender differences and policy preferences. PLOS ONE 14(12): e0226967

Rhodes, M., Leslie, S., & Tworek, C. (2012). Cultural transmission of social essentialism. Proceedings of the National Academy of Sciences, 109(34), 13526–13531.

Schlatter, E., & Steinback, R. (2011). 10 anti-gays myths debunked. Intelligence report.

Smiler, A., & Gelman, S. (2008). Determinants of Gender Essentialism in College Students. Sex Roles, 58 (11–12), 864–874.

Wilton, L. S., Bell, A. N., Carpinella, C. M., Young, D. M., Meyers, C., & Clapham, R. (2019). Lay Theories of Gender Influence Support for Women and Transgender People’s Legal Rights. Social Psychological and Personality Science, 10(7), 883–894.